Biruinta ispitei

I. Merg pe stradă.
E o groapă adâncă în mijlocul drumului.
Cad în ea.
Sunt pierdut…nimeni nu mă ajută.
Nu e vina mea.
Durează o veşnicie până ies.

II. Merg pe aceeaşi stradă.
E o groapă adâncă în mijlocul drumului.
Mă fac că n-o văd.
Cad în ea din nou.
Nu pot să cred că sunt iar în groapă.
Dar nu e vina mea.
Durează mult până ies.

III. Merg pe acceaşi stradă.
E o groapă adâncă în mijlocul drumului.
O văd.
Tot cad în ea. E deja obijnuință.
Am ochii deschişi.
Stiu unde sunt.
E vina mea.
Ies din groapă imediat.

IV. Merg pe aceaşi stradă.
E o groapă adâncă în mijlocul drumului.
O ocolesc.

V. Merg pe altă stradă !

Advertisements

Cum sunt locuitorii acestei cetăți?

„Era odată un bărbat care ședea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăți din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o buna zi si il întrebă:
– Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?

Bătrânul ii răspunse printr-o întrebare:
– Cum erau locuitorii cetății de unde vii?
– Egoiști si răi. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo!
– Asa sunt si locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul.

Puțin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru si ii puse aceeași întrebare:
– Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?

Omul nostru răspunse cu aceeași întrebare:
– Cum erau locuitorii cetății de unde vii?
– Erau buni, mărinimoși, primitori, cinstiți. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am părăsit.
– Așa sunt si locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul.

Un neguțător care isi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri si pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărtă, se întoarse spre bătrân si ii zise cu reproș:
– Cum poți să dai două răspunsuri cu totul diferite la una si aceeași întrebare pe care ti-o adresează doua persoane?

– Fiule, fiecare poarta lumea sa în propria-i inima. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut si în alt oraș prieteni va găsi și aici tovarăși credincioși și de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce știm noi să găsim în ei.